• EUR:
  • USD:

Promotie de Brand

Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atat cei noi cat si cei existenti, pot acumula trafic de date gratuit, de pana la 10 MB/ minut, in limita a 10 GB/ luna. In premiera, campania “Vorbesti, Net Primesti” se adreseaza si utilizatorilor din alte...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor

Toshiba Europe GmbH a anuntat relansarea Garantiei No Matter What – o oferta care confera un plus de siguranta in cazul unor evenimente neasteptate si nedorite. Disponibila gratuit la achizitionarea laptopurilor de consum, Garantia No Matter What...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT

Banca Transilvania a dat startul unei campanii cu peste 30 premii atractive pentru persoanele care aleg până la finalul anului pachetul gratuit STAR Student. Se pot câstiga următoarele: 3 iPhone-uri 6S, 3 Ipad-uri si 25 de brătări Fitbit...

citeste mai mult

Copii cu Viitor - activitati, voluntari, donatii - centre de plasament din Constanta

Copii cu Viitor - activitati, voluntari, donatii - centre de plasament din Constanta

Copiii din centre de plasament, dar si din alte categorii sociale vulnerabile, au noi aliați de încredere, grație programului Copii cu Viitor. Este vorba despre cel mai amplu program din Constanța dedicat copiilor din centre de plasament și altor copii vulnerabili. Această inițiativă este lansată de către Asociația Club de Bine și va fi dezvoltată în parteneriat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.


Programul Copii cu Viitor este derulat în principal în beneficiul copiilor și tinerilor care beneficiază de o măsură de protecție. Pe parcurs, programul se dorește a ajunge și la alte categorii de beneficiari, în special copii și tineri din familii cu posibilități materiale modeste sau care provin din sistemul de protecție, cu scopul de a evita abandonul, de a sprijini familiile, de a facilita integrarea socială. Programul poate fi extins pentru a atinge cât mai multe categorii sociale, dar accentul va fi pe sprijinirea educației și a integrării sociale a copiilor.


Pentru început, cele mai multe acțiuni Copii cu Viitor vor viza beneficiari din centrele de plasament Antonio, Delfinul, Micul Rotterdam și Ovidiu, precum și din Centrul de Primire a Copilului în Regim de Urgență. Se vor realiza însă activități și pentru copii cu dizabilități din centrele speciale din județ, administrate de DGASPC Constanța. Copii cu Viitor presupune acțiuni punctuale, dar și proiecte, demersuri, acțiuni coerente și pe termen mai lung, încadrate în acest program.


"Vom folosi experiența din proiectul Mână cu Mână și, cu o organizare superioară și cu mai mulți voluntari și parteneri implicati, vom face totul posibil pentru a ajunge la cât mai mulți copii, pentru a le oferi acestora cât mai multe beneficii. Ne concentrăm pe activități educative și sociale, cursuri de limbi străine, sportive și de tip hobby, excursii, tabere, activități pentru timp liber, programe complexe. Ne dorim evoluția acestor copii pe toate planurile, astfel căutăm să îi sprijinim ca o mare familie, oferindu-le încredere pentru a putea trece peste toate piedicile pe care, în mod nefericit, le-a oferit viața. Programul Copii cu Viitor și Asociația Club de Bine vor însemna onestitate și transparență maxime în ceea ce privește utilizarea resurselor - fiecare donator va primi un raport anual și va observa cât de mult a contat contribuția sa. În plus, cele mai multe date vor fi publice permanent. Evităm cheltuielile logistice, ne bazăm pe voluntariat și parteneri, astfel încât să oferim copiilor maximul posibil din energia pe care o acumulăm prin implicarea comunității", explică Răzvan Iancu, Președinte al Asociației Club de Bine și Coordonator al programului Copii cu Viitor - voluntar în ambele demersuri.


Pentru a-și atinge obiectivele, programul Copii cu Viitor va derula acțiuni și evenimente caritabile și va stimula implicarea societății în mod activ, inclusiv prin voluntariat. Oricine dorește are acum posibilitatea să ofere timp, bani și alte resurse pentru ca acești copii vulnerabili să simtă mai puțin lipsa familiei în jurul lor.


"Este vorba despre copii care trăiesc în județul Constanța și care vor deveni aici membri ai comunității, deci ajutorarea lor este atât o responsabilitate socială, cât și un demers de creștere a calității viitorului acestei comunități locale. Faptele bune sunt percepute inițial în mod direct de copii, dar mai târziu se pot concretiza în fapte bune pentru viitorul nostru, al tuturor - ne pasă ce fel de adulți vor exista în comunitatea noastră", mai spune Răzvan Iancu.


Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța s-a implicat deschis în acest program, fiind partener în dezvoltarea Copii cu Viitor, fără a aloca în mod direct resurse financiare, ci stimulând propriul sistem să funcționeze mai performant și să realizeze o mai puternică legătură cu comunitatea locală - voluntari, donatori, sponsori, organizații. "Cu o mână de ajutor fermă din partea comunității, suntem mai optimiști decât oricând în demersul nostru de a oferi cât mai multe beneficii copiilor și tinerilor din centrele rezidențiale ale DGASPC Constanța. Pe lângă resursele guvernamentale, copiii din centrele de plasament au nevoie de resurse non-guvernamentale și aici mă refer la idei inovatoare, acțiuni concrete, voluntari, persoane și companii care se implică pentru a oferi cât mai multe beneficii. Împreună putem să fim mai eficienți, modernizăm activitățile copiilor din centrele de plasament în spiritul vremurilor actuale, creștem performanța resurselor existente, inovăm mecanismele interne și le oferim copiilor și tinerilor mai multe șanse de a reuși în viață. Le aducem tuturor mai multe zâmbete și de aici pornește totul!", declară Petre Dinică, Director General al DGASPC Constanța.


Toți cei dornici de implicare pot vizita pagina www.Facebook.com/CopiicuViitor pentru a fi la curent cu toate noutățile. Copii cu Viitor are nevoie de voluntari, de donații (www.copiicuviitor.ro), dar și de orice companii sau persoane fizice care pot oferi acces la activități pentru copiii din centre de plasament și nu numai. Programul își dorește să realizeze un management mai bun al resurselor direcționate spre copii, pe tot timpul anului, cu accent pe elementele care contează în mod real pentru dezvoltarea corectă a acestora.






Cititi mai multe articole din arhiva Brand Info
//