• EUR:
  • USD:

Promotie de Brand

Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atat cei noi cat si cei existenti, pot acumula trafic de date gratuit, de pana la 10 MB/ minut, in limita a 10 GB/ luna. In premiera, campania “Vorbesti, Net Primesti” se adreseaza si utilizatorilor din alte...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor

Toshiba Europe GmbH a anuntat relansarea Garantiei No Matter What – o oferta care confera un plus de siguranta in cazul unor evenimente neasteptate si nedorite. Disponibila gratuit la achizitionarea laptopurilor de consum, Garantia No Matter What...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT

Banca Transilvania a dat startul unei campanii cu peste 30 premii atractive pentru persoanele care aleg până la finalul anului pachetul gratuit STAR Student. Se pot câstiga următoarele: 3 iPhone-uri 6S, 3 Ipad-uri si 25 de brătări Fitbit...

citeste mai mult

ExxonMobil si OMV Petrom au semnat un contract de optiune cu Romgaz pentru participarea la operatiuni in perimetrul offshore Midia

ExxonMobil si OMV Petrom au semnat un contract de optiune cu Romgaz pentru participarea la operatiuni in perimetrul offshore Midia

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (“EMEPRL”), OMV Petrom S.A. („OMV Petrom”) a anuntat semnarea unui contract cu Romgaz S.A. („Romgaz”) pentru a oferi Romgaz optiunea de a participa în operatiuni petroliere în zona de apă mai adâncă a perimetrului Midia (“Midia Deep”), în zona românească a Mării Negre.

In octombrie 2012, EMEPRL si OMV Petrom au semnat un contract de transfer cu Sterling Resources Ltd. si Petro Ventures Europe B.V. pentru achizitia unei participatii de 85% pentru drepturile de explorare si productie de hidrocarburi aferente unei portiuni din perimetrul Midia XV în zona românească a Mării Negre. Contractul de transfer nu a fost încă finalizat, iar conditiile pentru producerea efectelor juridice ale acestui contract de transfer, inclusiv aprobarea autoritătilor relevante, sunt în curs de îndeplinire. La momentul producerii efectelor contractului de transfer cotele de participare vor fi: EMEPRL – 42,5%, OMV Petrom - 42,5%, iar Gas Plus International B.V. (co-titular al licentei perimetrului Midia) îsi păstrează participatia de 15%.

Pe baza termenilor agreati, Romgaz are optiunea de a achizitiona o participatie de 10% în Midia Deep de la EMEPRL si OMV Petrom. Optiunea Romgaz de a intra este declansată de finalizarea contractului de transfer si de anuntul unei descoperiri comerciale. Zona Midia Deep este adiacentă perimetrului Neptun.

Mariana Gheorghe, OMV Petrom CEO: “Acesta reprezintă un nou pas în eforturile noastre de sustinere a obiectivului României de a explora si dezvolta resursele offshore, pentru a atinge scopurile energetice nationale ale tării”.

John L. Knapp, Director General EMEPRL: “ Suntem încântati să continuăm în această directie, recunoscând în acelasi timp că explorarea offshore la mare adâncime implică investitii cu risc ridicat, care necesită stabilitate si predictibilitate fiscală precum si un mediu investitional prielnic”.

Corin Cindrea, Director General Romgaz: „Semnarea acestui contract de optiune permite extinderea operatiunilor noastre în Marea Neagră pentru atingerea obiectivului strategic al companiei de crestere a portofoliului de resurse si rezerve.”

EMEPRL va fi operatorul operatiunilor petroliere în portiunea cu apă mai adâncă a perimetrului Midia. EMEPRL si OMV Petrom au împreună activităti în sectorul românesc al Marii Negre, unde cele două companii au anuntat o descoperire de gaze anul trecut.

ExxonMobil, cea mai mare companie listată public de petrol si gaze naturale din lume, utilizează tehnologii noi si inovative in scopul satisfacerii cererii tot mai mari de energie la nivel mondial. ExxonMobil detine cel mai important portofoliu de resurse din industrie; este cea mai mare companie de rafinare si marketing pentru produse petroliere si are una dintre cele mai mari unităti de prelucrare de produse chimice din lume. Unul dintre predecesorii companiei ExxonMobil a desfăsurat operatiuni în România, încă din anul 1903. ExxonMobil are o vastă experientă în explorarea în ape de mare adâncime. Din 7.800 de sonde puse în functiune de ExxonMobil în ultimii zece ani, peste 250 de sonde au fost forate în ape a căror adâncime depăseste 750 de metri.

Petrom este cel mai mare grup petrolier din Europa de Sud-est, cu activităti în sectoarele Explorare si Productie, Gaze si Energie, Rafinare si Marketing. Grupul si-a consolidat pozitia pe piata petrolieră din Europa de Sud-Est în urma unui amplu proces de modernizare si eficientizare, pentru a cărui implementare au fost realizate investitii de peste 7,7 miliarde de euro în ultimii sapte ani.

Grupul exploatează în România si Kazahstan rezerve dovedite de petrol si gaze estimate la 812 milioane de barili echivalent petrol (în România 786 milioane barili echivalent petrol) si are o capacitate nominală anuală de rafinare de 4,2 milioane tone.

Pe piata distributiei de produse petroliere, Petrom este prezent pe pietele din România, Republica Moldova, Bulgaria si Serbia, prin intermediul unei retele de circa 800 statii, operate sub două branduri, Petrom si OMV. Activitatea de comercializare produse petroliere în România se desfăsoară prin intermediul OMV Petrom Marketing, care este detinută în totalitate de OMV Petrom.
Pentru dezvoltarea sa sustenabilă, Petrom a extins lantul valoric al gazelor prin abordarea pietei de electricitate. În acest context, Petrom a început operatiunile comerciale la centrala electrică pe gaze de 860 MW de la Brazi si la parcul eolian Dorobantu, cu o capacitate de 45 MW.

În anul 2011 cifra de afaceri a Grupului a fost de 5.336 milioane euro, EBIT (Profit Înainte de Dobânzi si Impozite) a fost de 1.165 milioane euro.

OMV, una din cele mai mari companii industriale publice din Austria, detine 51,01% din actiunile OMV Petrom. În Explorare si Productie, OMV activează în două tări de bază, România si Austria, si detine un portofoliu international echilibrat. În Gaze si Energie, OMV a vândut aproximativ 272 TWh gaze în 2011. În Rafinare si Marketing, OMV are o capacitate anuală de rafinare de 22,3 milioane tone, iar la finalul anului 2011 detinea aproximativ 4.500 statii de distributie în 13 tări, inclusiv Turcia.

Ministerul Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri detine 20,64% din actiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea detine 20,11%, Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare 1,62% iar 6,62% se tranzactionează liber la Bursa de Valori Bucuresti.






Cititi mai multe articole din arhiva Brand Info
//