• EUR:
  • USD:

Promotie de Brand

Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atat cei noi cat si cei existenti, pot acumula trafic de date gratuit, de pana la 10 MB/ minut, in limita a 10 GB/ luna. In premiera, campania “Vorbesti, Net Primesti” se adreseaza si utilizatorilor din alte...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor

Toshiba Europe GmbH a anuntat relansarea Garantiei No Matter What – o oferta care confera un plus de siguranta in cazul unor evenimente neasteptate si nedorite. Disponibila gratuit la achizitionarea laptopurilor de consum, Garantia No Matter What...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT

Banca Transilvania a dat startul unei campanii cu peste 30 premii atractive pentru persoanele care aleg până la finalul anului pachetul gratuit STAR Student. Se pot câstiga următoarele: 3 iPhone-uri 6S, 3 Ipad-uri si 25 de brătări Fitbit...

citeste mai mult

Saint-Gobain Glass creste productia la fabrica de la Calarasi, prin lansarea a doua noi sortimente de sticla

Saint-Gobain Glass creste productia la fabrica de la Calarasi, prin lansarea a doua noi sortimente de sticla

Saint-Gobain Glass România, liderul pieţei locale de sticlă, va creşte cu peste 3% volumul producţiei la fabrica de la Călăraşi începând cu această lună, prin lansarea a două noi sortimente de sticlă termoizolantă din gama Planitherm, respectiv Planitherm 4S Evolution şi Planitherm Bronze, ambele fiind destinate cu precădere sectorului rezidenţial.

“Fabrica de la Călăraşi este una dintre cele mai moderne unităţi de producţie la nivelul grupului şi are tot necesarul de tehnologie şi expertiză pentru realizarea de sticlă de ultimă generaţie. Ultimele investiţii au permis extinderea gamei Planitherm cu două noi produse, cu proprietăţi îmbunătăţite de izolare termică şi protecţie solară”, a apreciat Jerome Lionet, directorul general al Saint-Gobain Glass România.

În prezent, compania deţine două linii de producţie la Călăraşi, respectiv o line de fabricare a sticlei float, cu o capacitate de peste 240.000 de tone pe an, şi încă o linie de sputerizare magnetronică a sticlei float, pentru producţia sticlelor speciale cu acoperire, cu o capacitate de peste 10 milioane de metri pătraţi. În urma lansării noilor modele de sticlă, volumul de producţie la fabrica de la Călăraşi va creşte cu peste 3% în primul an.

Datorită funcţiei de control solar, noua sticlă termoizolantă Planitherm 4S Evolution reflectă până la 62% din radiaţiile solare, fapt care contribuie semnificativ la menţinerea temperaturii din interior a încăperilor. În plus, comparativ cu ferestrele cu vitraj dublu obişnuit, aceasta permite o izolaţie de 3 ori mai mare, în timp ce consumul de energie pentru climatizarea încăperilor se reduce cu peste 55%  anual, potrivit calculelor Saint-Gobain Glass.

„Performanţele sticlei Planitherm 4S Evolution au fost imbunătăţite, oferind o protecţie solară sporită şi o estetică deosebită, prin scădarea nivelului de reflecţie extern. Noul sortiment se combină perfect cu toate tipurile de tâmplărie, de PVC, lemn sau aluminiu, iar în proiectele de renovare, acesta poate fi folosit în ramele existente”, a explicat Lionet. 

Cel de-al doilea model de sticlă termoizolantă produs din această lună la Călăraşi – Planitherm Bronze – este destinat cu precădare sectorul rezidenţial, fiind recomandat în combinaţie cu tâmplaria de lemn sau cu aspect lemnos, reflexiile sticlei dând un aspect deosebit locuinţei.

„Noul tip de sticlă este dedicat consumatorilor care îşi doresc un produs deosebit din punct de vedere estetic, dar cu caracteristici avansate. Fiind un model din gama Planitherm, acesta asigură confortul termic pe toată durata anului, indiferent de anotimp”, a adăugat Lionet.

Cele două noi sortimente pot fi livrate şi în variantă laminată, ce asigură un grad de protecţie ridicat la impactul accidental, dar şi în versiune Bioclean, cu proprietatea de auto curăţire.

Saint-Gobain Glass, companie cu o tradiţie de peste 340 de ani în cadrul grupului francez Saint-Gobain, specializat în producţia de materiale de construcţii, este principalul producător de sticlă din Europa şi cel de-al doilea producător la nivel mondial, cu vânzări de peste 5,4 miliarde de euro în 2010.

Compania a intrat pe piaţa din România încă din anul 2005, dar a început producţia de sticlă în anul 2007, odată cu finalizarea fabricii de sticlă de la Călăraşi, investiţie care s-a ridicat la peste 130 de milioane de euro. Fabrica din România, unde lucrează peste 250 de angajaţi, reprezintă unul din principalele centre de producţie ale grupului din Europa.






Cititi mai multe articole din arhiva Brand Info
//