• EUR:
  • USD:

Promotie de Brand

Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atat cei noi cat si cei existenti, pot acumula trafic de date gratuit, de pana la 10 MB/ minut, in limita a 10 GB/ luna. In premiera, campania “Vorbesti, Net Primesti” se adreseaza si utilizatorilor din alte...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor

Toshiba Europe GmbH a anuntat relansarea Garantiei No Matter What – o oferta care confera un plus de siguranta in cazul unor evenimente neasteptate si nedorite. Disponibila gratuit la achizitionarea laptopurilor de consum, Garantia No Matter What...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT

Banca Transilvania a dat startul unei campanii cu peste 30 premii atractive pentru persoanele care aleg până la finalul anului pachetul gratuit STAR Student. Se pot câstiga următoarele: 3 iPhone-uri 6S, 3 Ipad-uri si 25 de brătări Fitbit...

citeste mai mult

Saudia se alatura SkyTeam - alianta primeste prima linie aeriana din Orientul Mijlociu ca al saisprezecelea membru al sau

Saudia se alatura SkyTeam - alianta primeste prima linie aeriana din Orientul Mijlociu ca al saisprezecelea membru al sau

SkyTeam, alianţa globală de companii aeriene, a întâmpinat compania Saudia în calitatea de al şaisprezecelea membru al său, la o ceremonie de aderare care a avut loc la Jeddah. Purtătorul stindardului Arabiei Saudite, Saudia, devine prima companie aeriană din Orientul Mijlociu membră a SkyTeam şi oferă alianţei o poziţie puternică în cadrul acestei importante regiuni economice.

De la centrele sale amplasate în Jeddah, Riyadh şi Dammam, Saudia operează o reţea întinsă în întreaga Peninsulă Arabă, subcontinentul indian şi Africa de Nord. Saudia adaugă 51 de noi destinaţii la reţeaua globală SkyTeam, inclusiv 23 în Arabia Saudită. Exemple de destinaţii noi sunt: Islamabad, Pakistan, Colombo, Sri Lanka, precum şi Alexandria, Egipt.

„Aderarea companiei aeriene Saudia este un plus de valoare pentru alianţă, punând astfel la dispoziţia clienţilor noştri piaţa Arabiei Saudite care prezintă o importanţă considerabilă”, a declarat Michael Wisbrun, directorul SkyTeam. „Răspundem astfel solicitărilor pasagerilor în privinţa dezvoltării opţiunilor de călătorie în Orientul Mijlociu prin adăugarea unui jucător important din regiune. Acest lucru ne permite să oferim mai multe destinaţii şi în acelaşi timp să ne continuăm concentrarea asupra obiectivului nostru de dezvoltare a produselor şi serviciilor pentru clienţii noştri globali.”

„Aderarea la SkyTeam face parte integrantă din strategia de transformare pe termen lung a companiei Saudia, care include procesul de rebranding al companiei noastre aeriene, restructurarea operaţiunilor de bază şi îmbunătăţirea produselor de la bord şi a serviciilor din aeroporturi”, a declarat Excelenţa Sa Khalid Al-Molhem, directorul general al companiei Saudia. „Suntem mândri că suntem primul membru SkyTeam din Orientul Mijlociu şi această etapă importantă marchează o ocazie unică în istoria companiei noastre aeriene. Preconizăm un viitor luminos ca membru SkyTeam, oferind o reţea mai mare la nivel mondial şi beneficii pentru clienţii noştri.”

Înainte de a se alătura SkyTeam, Saudia a iniţiat un program de redresare de patru ani, care va fi finalizat în 2013. Ca parte-cheie a acestui program, compania aeriană a profitat de posibilitatea de a-şi reîmprospăta identitatea corporativă şi de a-şi schimba denumirea. După aderarea la SkyTeam a revenit la denumirea Saudia, care a fost denumirea companiei aeriene din 1972 până în 1996, care era încă utilizată cu drag de către clienţii săi. „Honour”, o firmă de consultanţă cu experienţă în domeniul mărcilor de aviaţie, a proiectat şi gestionat programul de reîmprospătare a mărcii. Alte elemente ale planului de transformare al companiei aeriene Saudia includ modernizarea informatică, platforme comerciale, operaţionale şi financiare şi reînnoirea flotei prin achiziţionarea de 90 de noi aeronave.

În timpul ceremoniei de aderare, Saudia a prezentat două aeronave cu însemnele SkyTeam. Aeronavele sunt un Boeing B777-200 (înreg. HZ-AKC) utilizat pe rutele către Dubai / Londra / New York / Guangzhou şi un Airbus A320 (înreg. HZ-ASF) utilizat în principal pe rutele către Europa şi Emiratele Arabe Unite.






Cititi mai multe articole din arhiva Brand Info
//