• EUR:
  • USD:

Promotie de Brand

Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atat cei noi cat si cei existenti, pot acumula trafic de date gratuit, de pana la 10 MB/ minut, in limita a 10 GB/ luna. In premiera, campania “Vorbesti, Net Primesti” se adreseaza si utilizatorilor din alte...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor

Toshiba Europe GmbH a anuntat relansarea Garantiei No Matter What – o oferta care confera un plus de siguranta in cazul unor evenimente neasteptate si nedorite. Disponibila gratuit la achizitionarea laptopurilor de consum, Garantia No Matter What...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT

Banca Transilvania a dat startul unei campanii cu peste 30 premii atractive pentru persoanele care aleg până la finalul anului pachetul gratuit STAR Student. Se pot câstiga următoarele: 3 iPhone-uri 6S, 3 Ipad-uri si 25 de brătări Fitbit...

citeste mai mult

Elvila - in noul Mall din ERA Shopping Park Oradea

Elvila - in noul Mall din ERA Shopping Park Oradea

ERA Shopping Park Oradea a anuntat semnarea unui nou contract pentru Mallul ce se va deschide curând. Producătorul si retailerul de mobilier Elvila este cel mai recent nume care completează oferta noului Mall din Vestul tării cu un magazin de 3 000 mp. ERA Shopping Park devine astfel în scurt timp cea mai dorită destinatie de cumpărături pentru casă, cu o suprafată destinată segmentului home design de 11 000 de mp cât însumează noul magazin Elvila împreună cu magazinul Mobexpert.

Christopher SHONN, Managing Director al ARGO Property Management comentează: „ERA Oradea va beneficia de o zonă dedicată mobilierului si amenajărilor interioare având ca ancore principale magazinele Elvila si Mobexpert. În urma finalizării celei de-a doua faze a Mall-ului din cadrul ERA Shopping Park Oradea, la finalul acestui an, alti retaileri importanti din domeniu vor deschide magazine aici.”

“2011 este anul în care ne reluăm expansiunea, iar deschiderea magazinului Elvila în Mallul din cadrul Era Shopping Park Oradea este parte a planului nostru de a cuceri piata din vestul tării. După trei deschideri anul acesta la Bacău, Brăila si Focsani, ne concentrăm acum pe a ne aduce produsele în vestul României. Orădenii se vor putea bucura de un nou format de magazin unde vor găsi mobilier pentru întreaga casă. Sunt încrezător în succesul magazinului de la ERA Park si în dezvoltarea sa viitoare”, a declarat Viorel Cataramă, CEO Elvila.

Pe o suprafată de 3 000 mp, magazinul Elvila din Oradea le va oferi vizitatorilor o varietate largă de canapele, biblioteci si diferite tipuri de mobilier pentru dormitoare, camere pentru copii si adolescenti, camere de zi si bucătării. Toate produsele din magazinul Elvila sunt create si produse în cele trei fabrici proprii ale companiei: Relaxa (mobilă tapisată si saltele), Elmoberom (mobilier din PAL si MDF) si Carpatina (mobilier din lemn natural).

Mall-ul din cadrul proiectului ERA Shopping Park Oradea va deveni curând complet operational odată cu livrarea a 28 500 mp noi, ultimele contracte fiind semnate de Mobexpert, Elvila si Fox.

Inaugurati în 2010, primii 8 000 mp beneficiază de o selectie importantă de branduri locale si internationale precum Sprider Stores, Kangaroo Land, Chrome, Euphoria Style, Expo Fashion sau Madame Ponderosa. De la inaugurare Mall-ul a găzduit peste 65 de evenimente de amploare, de la evenimente pentru copii, cum ar fi cele organizate de compania Walt Disney, târguri si expozitii de anvergură organizate în premieră pe piata oradeană, până la concerte sustinute de marile nume ale scenei muzicale românesti: Iris, Andra, Paula Selling, Smiley, Vunk, Anna Lesko sunt doar câteva dintre numele prezente.

ERA Shopping Park este cel mai mare proiect comercial dezvoltat în Oradea. Beneficiind de o investitie totală de 80 milioane de euro, la finalizare, proiectul va ocupa o suprafată construită de aproximativ 85.000 mp, cu o suprafată închiriabilă de 62.000 mp. ERA Shopping Park Oradea este dezvoltat în trei faze operationale, astfel:

Prima fază operatională a fost deschisă în anul 2009 si cuprinde Galeria Comercială  (7 500 mp) alături de magazinele Carrefour (15 000 mp) si Bricostore (10 500 mp) având un grad de ocupare de 97%.

Cea de a doua fază operatională se referă la Mallul a cărui suprafată totală construită de 36 500 mp dispune de o suprafată închiriabilă de 25,500 mp, dintre care primii 8 000 mp au fost deja livrati găzduind branduri locale si internationale precum Sprider Stores, Kangaroo Land (cel mai mare loc de joacă pentru copii din Oradea), Chrome, Euphoria Style, Expo Fashion, Rendez Vous, Gentil precum si cafeneaua Madame Ponderosa. Cea de-a doua etapă a Mallului va fi inaugurată curând si va include deschiderile magazinelor Mobexpert, Elvila si Fox alături de alti retaileri de mari dimensiuni.

Cea de-a treia fază operatională a proiectului ERA Shopping Park cuprinde boxuri de mari dimensiuni, pe o suprafată de 5 000 de mp, ce urmează să fie deschise în anul 2012.

Elvila este o companie fondată în 1990 de către Viorel Cataramă si este unul dintre cele mai bune branduri din industria de mobilier din România. Compania este specializată în productia si vânzarea de mobilier pentru casă si birou. Gama de produse Elvila include mobilier pentru camere de zi, librării, camere pentru copii si tineret, bucătării sau mobilă de mici dimeniuni (comode, mese, scaune), mobilă tapisată si saltele, piese pntru birou si camere de hotel. Clientii Elvila pot de asemenea comanda mobilă personalizată. Reteaua natională a Elvila include 49 de magazine dintre care 23 de magazine proprii si 26 de francize.






Cititi mai multe articole din arhiva Brand Info
//