• EUR:
  • USD:

Promotie de Brand

Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea Vorbesti, Net Primesti de la Vodafone, pentru toti utilizatorii din Romania, indiferent de retea

Utilizatorii Cartelei Vodafone, atat cei noi cat si cei existenti, pot acumula trafic de date gratuit, de pana la 10 MB/ minut, in limita a 10 GB/ luna. In premiera, campania “Vorbesti, Net Primesti” se adreseaza si utilizatorilor din alte...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor Toshiba reintroduce Garantia No Matter What, oferind clientilor protectie completa pentru laptopurile lor

Toshiba Europe GmbH a anuntat relansarea Garantiei No Matter What – o oferta care confera un plus de siguranta in cazul unor evenimente neasteptate si nedorite. Disponibila gratuit la achizitionarea laptopurilor de consum, Garantia No Matter What...

citeste mai mult

Promotie de Brand

Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT Peste 30 de premii pentru cei care aleg STAR Student, pachetul gratuit de produse si servicii BT

Banca Transilvania a dat startul unei campanii cu peste 30 premii atractive pentru persoanele care aleg până la finalul anului pachetul gratuit STAR Student. Se pot câstiga următoarele: 3 iPhone-uri 6S, 3 Ipad-uri si 25 de brătări Fitbit...

citeste mai mult

150 de ani de la nasterea lui Robert Bosch - cultura corporatiei, valabila si in zilele noastre

150 de ani de la nasterea lui Robert Bosch - cultura corporatiei, valabila si in zilele noastre

Ziua de 23 septembrie 2011 marchează 150 de ani de la nasterea lui Robert Bosch. „Prefer să pierd bani decât încrederea clientilor” este unul dintre cele mai cunoscute citate ale lui. Valori precum credibilitatea, încrederea si legalitatea au fost principii de bază ale activitătii sale antreprenoriale – chiar si azi sunt la fel de actuale pentru compania pe care a fondat-o. Ele ghidează puterea inovatoare, standardele de calitate, orientarea internatională si responsabilitatea socială corporativă ale Grupului Bosch. Pe lângă aniversarea a 150 de ani de la nasterea fondatorului său, în 2011, Grupul Bosch aniversează si 125 de ani de la înfiintarea firmei.


Robert Bosch s-a născut pe 23 septembrie 1861, în Albeck, lângă Ulm, în sudul Germaniei. După o perioadă de ucenicie ca mecanic de precizie si după ce a lucrat pentru mai multe companii în afara Germaniei, el a deschis „Atelierul de mecanică fină si electrotehnică” în Stuttgart, la 15 noiembrie 1886. Referitor la acesti ani, Bosch a afirmat: „După eforturi îndelungate si obositoare, afacerea mea, care initial era foarte mică, a început să se dezvolte din ce în ce mai rapid.’’ Încă de pe atunci, succesul s-a datorat spiritului său inovator si standardelor înalte de calitate ale produselor sale. În 1887, la cererea unui client, Bosch a produs primul dispozitiv de aprindere cu magnetou, care genera scânteia electrică necesară pentru arderea amestecului de aer-carburant într-un motor stationar cu ardere internă.


Bosch a fost primul producător care a adaptat sistemul de aprindere cu magnetou de joasă tensiune la motorul unui autovehicul. Acesta a fost urmat, în 1902, de sistemul de aprindere cu magnetou la înaltă tensiune Bosch. Astfel, succesul comercial a fost asigurat, compania fiind propulsată pe pozitia de lider în furnizarea de tehnologie auto. Dezvoltând un sistem de aprindere fiabil, Bosch a găsit solutia ideală pentru una dintre cele mai mari probleme tehnice din primii ani ai industriei de automobile. Inovatia a reprezentat, de asemenea, primul capitol din povestea de succes a companiei Bosch ca furnizor de piese auto. În 1901, Robert Bosch a reusit să-si deschidă propria fabrică în domeniu, cu un număr de 45 de angajati.


Sub îndrumarea lui Robert Bosch, compania a dezvoltat o serie de inovatii tehnice si tehnologice care au făcut viata cotidiană si munca oamenilor mult mai sigure, confortabile si eficiente. Exemplele includ stergătoarele de parbriz, pompa de injectie diesel si sculele electrice.


Bosch a fondat prima sa filială în afara Germaniei, în Regatul Unit al Marii Britanii, în anul 1898. Acesta a fost începutul unei expansiuni globale, noi sedii si locatii de productie fiind înfiintate în toate colturile lumii. Decizia timpurie de a cultiva prezenta globală a companiei si de a transforma afacerea într-o retea internatională de dezvoltare, productie si vânzări a fost una dintre cele mai importante initiative strategice întreprinsă de Robert Bosch.


Robert Bosch a fost un antreprenor cu constiintă socială. „Angajatorul si angajatul sunt în mod egal dependenti de soarta companiei lor”, a scris într-un eseu datând din anul 1920. În 1906, când a devenit unul dintre primii angajatori care a introdus programul de lucru de opt ore, Bosch s-a dovedit a fi încă o dată un vizionar. Prin reducerea orelor de lucru, Robert Bosch a usurat munca lucrătorilor săi, si, în acelasi timp, a crescut productivitatea prin introducerea unui al doilea schimb. Cu alte cuvinte, aceasta a fost o decizie antreprenorială prin care au beneficiat în egală măsură atât compania, cât si forta de muncă.


Pe lângă faptul că a făcut mai multe donatii pentru initiative civice si cauze caritabile, Robert Bosch a dotat complet un spital din Stuttgart, care încă îi poartă numele. În plus, pregătirea continuă a asociatilor săi a reprezentat un subiect extrem de important pentru Robert Bosch. În 1913, a înfiintat un departament de ucenicie, cu un atelier de pregătire propriu. si în prezent, pregătirea asociatilor ocupă un loc important în  compania Bosch. Numai în 2010, fiecare asociat din întreaga lume a participat, în medie, la două cursuri de pregătire.


Robert Bosch a murit la Stuttgart, în data de 12 martie 1942. În testamentul său, el a stabilit principiile fundamentale pe care trebuie să le urmeze succesorii săi. Independenta financiară si autonomia companiei Robert Bosch GmbH au fost deosebit de importante pentru el, din moment ce acestea ar asigura viitorul si succesul pe termen lung al companiei. După finalul celui de-al doilea război mondial, testamentul lui Robert Bosch a trasat calea pentru dezvoltarea companiei sale către furnizorul global de tehnologie si servicii din zilele noastre – în 2011 se asteaptă ca asociatii companiei (aproximativ 300.000) să genereze vânzări de peste 50 de miliarde de euro. Cresterea încununată de succes a companiei a fost marcată de progres tehnologic si responsabilitate socială corporativă - exact asa cum si-ar fi dorit fondatorul companiei.


Grupul Bosch este un lider global în furnizarea de tehnologii si servicii. În domeniile auto si industrial, bunuri de larg consum si echipamente pentru constructii, aproximativ 285.000 de angajati au generat vânzări de aproximativ 47,3 miliarde de euro în anul fiscal 2010. Pentru anul fiscal 2011, Bosch estimează vânzări de aproximativ 50 de miliarde de euro si un număr de angajati de aproximativ 300.000 până la finalul anului. Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH si peste 350 de filiale si companii regionale în mai mult de 60 de tări.


Prin includerea partenerilor comerciali si de service, Grupul Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de tări. Această retea internatională de dezvoltare, productie si vânzare se află la baza cresterii concernului german. În fiecare an, Bosch cheltuieste mai mult de 3,8 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare si înregistrează aproximativ 3.800 de patente pe plan international. Prin toate produsele si serviciile sale, Bosch sporeste calitatea vietii prin oferirea de solutii care sunt atât inovatoare, cât si utile.


Compania a fost înfiintată la Stuttgart în 1886 de către Robert Bosch (1861-1942), cu denumirea „Atelier de mecanică fină si electrotehnică”. Structura specială a proprietarilor Robert Bosch GmbH garantează libertatea antreprenorială a Grupului Bosch, fapt ce permite companiei să facă planuri pe termen lung si să  investească în viitorului ei. Capitalul social al Robert Bosch GmbH este detinut în proportie de 92% de cǎtre Fundatia Robert Bosch, o organizatie caritabilă. Functiile de conducere ale Grupului sunt îndeplinite de Robert Bosch Industrietreuhand KG, care detine si majoritatea voturilor. Cealaltǎ parte este detinutǎ de familia Bosch si de Robert Bosch GmbH.

Cititi mai multe articole din arhiva Istorie Brand Info