Castelul Palarierului

Cine ar fi crezut că obiceiul de a-ţi acoperi capul pentru a-l proteja de vînt şi intemperii avea să devină unul dintre cele mai importante criterii de evaluare a modei, un accesoriu obligatoriu al vestimentaţiei, forma si modelul palariei evidenţiind gradul de decenţă al celui care o purta?

Pentru cei mai multi poate pare ciudat ca un castel să fie construit pentru gazdui pălării si palarieri. Dar undeva, fapt unic in lume,  exista un astfel de castel. Întâmplător sau poate nu, foarte aproape de graniţa de vest a Romaniei. La nici 50km de Arad se află o mică şi foarte veche localitate, Periam. Sunt convins ca puţini sunt cei (din vechiul regat) ce au auzit şi cu atât mai puţin au vizitat Periamul. Şi totuşi... sub domnia regelui Sigismund [1387-1437], Periamul primeşte statutul de oraş. Aveau să treacă mai bine de 100 de ani până când cetatea lui Bucur avea sa fie atestată documentar. Câte localităţi din România se pot mândri cu un astfel de blzon? Nu multe sigur!

Nu cu mult timp în urmă, era o vreme cand România “purta” joben iar bunul simţ era normă de conduită unanim acceptată, când ţări care azi “ne învaţă” democraţia şi cum să “construim” economia (lor) de piaţă, îşi scoteau pălăria în faţa României.

În acele vremuri, deci, când pălăria era un accesoriu obligatoriu pentru orice ţinută, cei care confecţionau pălăriile nu erau în marea lor majoritate oameni bogaţi. Pălăriile şi pălărierii făceau parte din normalitatea unui cotidian ce părea veşnic. Aşa cum fiecare avea croitorul său, frizerul preferat sau duhovnicul personal, tot aşa şi pălărierul reprezenta o bună recomandare a unei anumite poziţii sociale.

Îmi aduc aminte de o frumoasă istorioară al cărei protagonist a fost (fără voia lui) Nicolae Titulescu. Plecând de acasă, conform obiceiului, cu birja spre sediul guvernului, o pală de vânt îi zboară pălăria de pe cap. Fiind în mare grabă renunţă la intenţia de a o recupera şi parcurge restul drumului (pe Calea Victoriei) având capul descoperit. În ediţia de seară toată presa titra pe prima pagină, ca fiind o ştire extraordinară, “Nicolae Titulescu şi-a pierdut minţile”. Astfel era asimilată de către public, o manifestare considerată absolut impardonabilă din partea unui personaj atât de celebru. În acea perioadă în care normele de comportament civic erau extrem de stricte, forma şi modelul pălăriei constituiau un atribut important al vestimentaţiei şi un accesoriu ce evidenţia un anumit statut social.

Dar de unde veneau pălăriile? Cine le confecţiona? Istoria pălăriilor şi a pălărierilor din România, are începuturile în frumoasa şi prospera (pe atunci) localitate, Periam. În anul 1865, pălărierul Johann Wohl producea manual pălarii. Era o activitate relativ modestă, într-un spaţiu improvizat, dar care îi permitea realizarea unor produse de bună calitate. În anii care urmează, activitatea a fost preluată de Johann Rudach care pune bazele primei fabrici de pălării din Periam. În anul 1890 Primaria Periam decide ca împreuna cu Breasla Meşteşugărească din Periam să dezvolte această activitate şi stabileste amplasamentul viitoarei fabrici de pălării.

Principalul acţionar al fabricii a fost Korber Ioan. Înfiinţarea propriu-zisă a fabricii a avut loc în anul 1892 sub denumirea de “Korber” Fabrică de Pălării şi Cloşuri. Fabrica s-a ridicat pe un teren de circa 2 ha, destinat iniţial construirii de locuinţe. În anul 1939, fabrica de pălării Lux Periam se numea Fabrica Bănăţeană de Pălării, Societate pe Acţiuni din Timisoara şi avea următorii acţionari: Rudolf Kunovsky, Torcatoru Ticu, Bucur Vidrighin, Rudolf Bacskai, Emeric Kelcso, Francisc Focht, Dragne Călinescu, Petre D. Theodorescu şi bineînţeles pe fondatorul fabricii, Nicolae Korber. Calitatea foarte buna a pălăriilor confecţionate, şi promtitudinea dovedită în onorarea comenzilor a făcut ca firme renumite din Europa si America să devină clienţii fabricii din Periam. Printre firmele străine cu care a lucrat fabrica amintim: Isac Naylor & Co (Bradford), Wollimex (Zurich), Gebruder Schmidt (Basel), Oscar Feustel (Lengfeld).

Odată cu începerea războiului, bărbaţii în marea lor majoritate au “renunţat” la pălării în favoarea caschetelor şi căştilor militare. Vremuri cumplite se arătau la orizontul vremurilor. Fabrica din Periam începe să simtă şi ea efectele nefaste ale războiului. Începand cu anul 1940 fabrica şi-a încetat, temporar activitatea din lipsă de materie primă. Lâna, era din ce în ce mai greu de găsit, preţul cerut devenind prohibitiv, într-o piaţă în care comenzile erau foarte mici. Războiul aduce pe lângă lipsa acută de comenzi şi penuria masivă de materie prima plus încă o problemă, dispariţia forţei de muncă. Aceste obstacole nu au disarut nici în ani ce au urmat, când s-a încercat procurarea lânei din străinătate. Condiţiile economice se înrăutăţeau de la o zi la alta, iar puterea de cumpărare scădea dramatic. Puţini erau cei care nu renunţau la etichetă continuând să poarte pălării.

Căutând în arhiva firmei Lux Periam, am găsit mărturii ale acelor timpuri păstrate sub forma unui mic jurnal.  Pentru a evidenţia mai clar problemele pe care le-a întâmpinat fabrica în acea perioadă, am extras câteva rânduri:

“În epoca aceasta când din zi pe zi se prăbuşesc tări, când am pierdut cu totul pieţele de unde am importat materii prime şi materiile auxiliare, când valutele sunt constant în fluctuaţiune, vă repetăm lozinca noastră din anul trecut: Avem o singură obligaţiune şi anume aceea, că cu cât mai multă conştiinţiozitate şi cea mai mare atenţiune, conservăm ceea ce mai posedăm şi să aşteptăm un viitor mai bun, când situaţiunea se va îndrepta şi vom putea recâştiga imensele noastre pierderi.

După terminarea războiului, un alt fel de “război” a început. În anul 1948 fabrica a fost naţionalizată şi familia Korber a pierdut toate drepturile de proprietatea asupra acesteia. Fabrica a intrat în patrimoniul statului român şi a fost redenumită în Fabrica de Pălării Excelsior. La doar un an de la naţionalizare, numele fabricii a fost schimbat iar, în Fabrica de Pălării Lazar Cernescu ( un “erou” comunist bănăţean, cunoscut şi sub numele de Lazăr de la Ruşca). În anul 1955, perioadă în care basca proletară făcea epocă de glorie, în timp ce a purta pălărie era sinonim cu apartenţa la o clasă, burghezia, ce umplea închisorile comuniste, devine Fabrica de Palarii Lux Periam,  nume păstrat până azi. În toată această perioadă, în România au funcţionat doar două fabrici de pălării, Lux Periam fiind una dintre acestea. Paradoxal, azi în România “post decembristă”, Lux Periam este singura fabrică de pălării.

Pe lângă tradiţia fabricii în producerea de pălării din lână, de cea mai bună calitate, după tehnici inedite, cunoscute de puţine fabrici din lume, Lux Periam şi-a extins domeniul de activitate şi în zona confecţiilor textile, ţesături şi pâslă pentru diferite întrebuinţări. În afara unui bogat sortiment de pălării fabricate de Lux Periam, s-au produs papuci din pâslă, mănuşi, căciuli şi fulare. Prin urmare, potenţialul de care dispune fabrica este mare, dispunând de un personal cu înaltă calificare în domeniu.

Fabrica de palarii Lux Periam a întâmpinat în ultimii ani, probleme foarte greu de surmontat. Cei ce lucrează azi la fabrica Lux Periam, compară vremurile prezente cu cele din perioada războiului, dar, spun ei, atunci exista speraţa că odată instaurată pacea timpurile bune vor reveni. Presiunea creditelor dar şi cea a taxelor către buget, lipsa comenzilor sau neonorarea plăţilor pentru produsele livrate au creat o situaţie foarte dificila.

Cu toate aceste greutăţi dorind să dovedească încă odată că doar cei puternici înving, având o tradiţie de aproape 120 ani în fabricarea pălăriilor, LUX PERIAM a reuşit să impună pe piaţa românească dar şi pe cea europeană un brand al cărui blazon este demn de a fi admirat şi respectat.

Cristian Cărămidă,
specialist in branding,
partener BrandInfo.ro

scris de ZjCKlcAwUwYPoWhUMo la data de 22.07.2011

All of my questions settled-thnkas!

Lasa un comentariu

Nume

Email

Mesaj

Introduceti codul de securitate